Miercuri, 08 Septembrie 2010
 
Home
Publicitate publica
Autoritati
Invitatia de participare/
Anunt de participare sau
Anunt referitor la procedura
Criterii de evaluare
Referat de oportunitate
Anunt de atribuire
Raport de evaluare
Legislatie
Intrebari frecvente
Contacte
Legislatie
ORDIN nr. 1.013 din 6 iunie 2001 privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii

EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

Nr. 1.013 din 6 iunie 2001

MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI

Nr. 873 din 12 iunie 2001

PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 27 iunie 2001



Ministrul finantelor publice, in baza Hotararii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei, in baza Hotararii Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei,

in aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice,

in temeiul prevederilor art. 57 din Hotararea Guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice,



emit urmatorul ordin:



ART. 1

Se aproba structura, continutul si modul de utilizare a Documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

ART. 2

Documentatia standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei este structurata astfel:

a) Sectiunea I - Informatii generale;

b) Sectiunea II - Fisa de date a achizitiei;

c) Sectiunea III - Caietul de sarcini;

d) Sectiunea IV - Formulare;

e) Sectiunea V - Contract de prestari de servicii.

ART. 3

(1) Documentatia standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei asigura punerea la dispozitie tuturor potentialilor candidati/ofertanti informatiile necesare privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica si reprezinta modelul pe baza caruia autoritatea contractanta are obligatia de a intocmi fiecare documentatie pentru elaborarea si prezentarea ofertei.

(2) In sensul prevederilor alin. (1), sectiunile au urmatorul continut:

a) Sectiunea I prezinta cadrul general referitor la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de servicii si contine indicatii asupra modului de derulare a fiecarei faze a procedurii. In scopul asigurarii respectarii principiului transparentei indicatiile se concretizeaza atat prin preluarea unor prevederi ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, semnificative pentru fiecare faza, cat si prin descrierea regulilor generale care stau la baza procedurii aplicate.

b) Sectiunea II contine texte scrise cu caractere normale si inclinate, care precizeaza modul de detaliere a cadrului general prevazut in sectiunea I, la specificul fiecarui contract de servicii care urmeaza sa fie atribuit.

c) Sectiunea III contine indicatii privind regulile de baza care trebuie respectate astfel incat potentialii ofertanti sa elaboreze propunerea tehnica corespunzator cu necesitatile autoritatii contractante.

d) Sectiunea IV contine formulare cu caracter obligatoriu, precum si formulare cu caracter optional, destinate sa faciliteze elaborarea si prezentarea unitara a ofertelor.

e) Sectiunea V contine modelul orientativ al unui contract de servicii.

ART. 4

La intocmirea documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei autoritatea contractanta are obligatia de a utiliza documentatia standard prevazuta in anexa, dupa cum urmeaza:

a) continutul sectiunii I din cadrul fiecarei documentatii pentru elaborarea si prezentarea ofertei va fi identic cu continutul sectiunii I din documentatia standard si este general valabil pentru fiecare procedura aplicata;

b) continutul sectiunii II din cadrul fiecarei documentatii pentru elaborarea si prezentarea ofertei va fi elaborat prin transcrierea identica a textelor scrise cu caractere normale din continutul sectiunii II din documentatia standard si prin completarea datelor necesare in vederea elaborarii si prezentarii ofertei in conformitate cu indicatiile precizate prin textele scrise cu caractere inclinate;

c) continutul sectiunii III din cadrul fiecarei documentatii pentru elaborarea si prezentarea ofertei va cuprinde Caietul de sarcini, elaborat in concordanta cu necesitatile obiective ale autoritatii contractante si cu respectarea regulilor de baza precizate in documentatia standard;

d) continutul sectiunii IV din cadrul fiecarei documentatii pentru elaborarea si prezentarea ofertei va cuprinde setul de formulare solicitate de autoritatea contractanta, set care este constituit din formularele precizate ca fiind obligatorii in documentatia standard, la care se pot adauga si alte formulare considerate necesare pentru evaluarea corespunzatoare a ofertelor;

e) continutul sectiunii V din cadrul fiecarei documentatii pentru elaborarea si prezentarea ofertei va cuprinde propunerea concreta de contract care va fi incheiat intre autoritatea contractanta si prestatorul de servicii, propunere care se elaboreaza prin adaptarea modelului orientativ prevazut in documentatia standard la specificul fiecarui contract care urmeaza sa fie atribuit.

ART. 5

In sensul prevederilor art. 102 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, prin procedura aflata in curs de desfasurare la data intrarii in vigoare a noii legislatii privind achizitiile publice se intelege orice procedura de achizitie publica care pana la data de 11 mai 2001 se afla in oricare dintre urmatoarele stadii:

a) documentatiile de licitatie pentru achizitiile de servicii de proiectare a lucrarilor de constructii au fost elaborate si prezentate spre avizare la Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei;

b) a fost transmis spre publicare un anunt publicitar de participare, in cazul licitatiilor publice deschise;

c) au fost transmise invitatii de participare catre potentialii ofertanti, in cazul licitatiilor publice restranse sau in cazul cererilor de oferte de pret.

ART. 6

Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.



Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu



p. Ministrul lucrarilor publice,

transporturilor si locuintei,

Ion Selaru,

secretar de stat

















ANEXA 1



DOCUMENTATIA STANDARD

pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii



SECTIUNEA I

INFORMATII GENERALE



Sectiunea I contine informatiile generale referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica, care sunt destinate potentialilor ofertanti interesati sa participe la procedura aplicata pentru atribuirea contractului de servicii. Informatiile din aceasta sectiune sunt, dupa caz, completate, adaptate sau detaliate in cadrul sectiunii II.

In masura in care prevederile sectiunii I nu sunt modificate in cadrul sectiunii II, acestea devin obligatorii atat pentru autoritatea contractanta, cat si pentru candidati/ofertanti pe toata perioada de aplicare a procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica.



A. Introducere



A.1. Informatii privind autoritatea contractanta

A.1.1. Informatiile privind autoritatea contractanta, precum si sursele de finantare asigurate pentru indeplinirea contractului sunt prezentate in Fisa de date a achizitiei.

A.2. Scopul aplicarii procedurii

A.2.1. Autoritatea contractanta invita persoanele juridice sau fizice interesate sa depuna oferta in scopul atribuirii contractului pentru prestarea serviciilor descrise in Fisa de date a achizitiei si in Caietul de sarcini.

A.2.2. Pentru atribuirea acestui contract de achizitie publica se aplica procedura indicata in Fisa de date a achizitiei.

A.3. Principii care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica

A.3.1.

a) libera concurenta;

b) eficienta utilizarii fondurilor publice;

c) transparenta;

d) tratamentul egal;

e) confidentialitatea.

A.4. Legislatie aplicabila

A.4.1. Atribuirea contractului de achizitie publica se realizeaza in conformitate cu prevederile actelor normative indicate in Fisa de date a achizitiei.



B. Calificarea candidatilor/ofertantilor



B.1. Eligibilitate

B.1.1. Orice persoana juridica sau fizica, romana ori straina, are dreptul de a participa la procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

B.1.2. Poate fi exclus dintr-o procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica, respectiv nu este eligibil, orice ofertant/candidat care se afla in oricare dintre urmatoarele situatii:

a) este in stare de faliment ori lichidare, afacerile ii sunt administrate de un judecator-sindic sau activitatile sale comerciale sunt suspendate ori este intr-o situatie similara cu cele mentionate anterior, reglementata prin lege;

b) face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa in una dintre situatiile prevazute la lit. a);

c) nu si-a indeplinit obligatiile exigibile de plata a impozitelor si taxelor catre stat, inclusiv cele locale, precum si a contributiei pentru asigurarile sociale de stat;

d) furnizeaza informatii false in documentele prezentate;

e) a comis o grava greseala in materie profesionala sau nu si-a indeplinit obligatiile asumate printr-un alt contract de achizitie publica, in masura in care autoritatea contractanta poate aduce ca dovada mijloace probante in acest sens.

Observatie:

-----------

Impozitele si taxele pentru care s-au acordat inlesniri la plata (amanari, esalonari etc.) de catre organele competente nu se considera obligatii exigibile de plata, in masura in care s-au respectat conditiile impuse la acordarea inlesnirilor.

B.1.3. Candidatul/ofertantul trebuie sa prezinte documentele care dovedesc eligibilitatea, astfel cum se precizeaza in Fisa de date a achizitiei.

B.1.4. Persoanele fizice sau juridice, care au participat in orice fel la intocmirea documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei sau care fac parte din comisia de evaluare constituita pentru atribuirea contractului de achizitie publica, nu au dreptul sa aiba calitatea de ofertant, ofertant asociat si nici de subcontractant (inclusiv angajat al acestora, cu carnet de munca sau pe baza de conventie civila), sub sanctiunea nulitatii contractului in cauza.

B.1.5. Mai multe persoane juridice sau fizice au dreptul de a se asocia in scopul depunerii unei oferte comune.

B.1.6. Filialele agentilor economici, cu personalitate juridica si inregistrate in conformitate cu prevederile de la B.2.1, au dreptul de a participa la procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica in nume propriu si, in acest scop, trebuie sa prezinte documente care dovedesc eligibilitatea, inregistrarea, capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara, proprii filialei.

Sucursalele neinregistrate au dreptul de a participa la procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica si de a incheia contractul respectiv numai in numele societatii-mama, prin imputernicire. In acest caz documentele prezentate, care dovedesc eligibilitatea, inregistrarea, capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara, trebuie sa fie cele ale societatii-mama.

B.1.7. La procedura aplicata pentru atribuirea unui contract de achizitie publica nu au dreptul de a participa doua sau mai multe filiale/sucursale ale aceleiasi societati-mama.

B.2. Inregistrare

B.2.1. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita oricarui ofertant/candidat sa prezinte dovada din care sa rezulte o forma de inregistrare ca persoana juridica sau de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu prevederile legale din Romania sau din tara in care este stabilit, dupa caz.

B.2.2. Candidatul/ofertantul trebuie sa prezinte documentele care dovedesc inregistrarea, astfel cum se precizeaza in Fisa de date a achizitiei.

B.3. Capacitate tehnica si economico-financiara

B.3.1. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita ofertantilor/candidatilor ca acestia sa faca dovada capacitatii tehnice si capacitatii economico-financiare de care dispun pentru indeplinirea contractului.

B.3.2. Candidatul/ofertantul trebuie sa prezinte documentele care dovedesc capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara, astfel cum se precizeaza in Fisa de date a achizitiei.

B.4. Cerinte minime de calificare

B.4.1. Fiecare candidat/ofertant trebuie sa faca dovada ca indeplineste cerintele minime de calificare; aceste cerinte minime sunt prevazute in Fisa de date a achizitiei.

B.4.2. In cazul asocierii mai multor prestatori cerintele privind eligibilitatea, inregistrarea si, daca sunt solicitate, lichiditatea generala si solvabilitatea patrimoniala trebuie sa fie indeplinite de fiecare asociat, iar celelalte cerinte privind capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara trebuie sa fie indeplinite prin cumul de grupul de asociati.



In cazul aplicarii procedurii de licitatie restransa sau de negociere competitiva, pentru etapa de selectare a candidatilor, capitolul B se completeaza cu urmatoarele:



B.5. Costuri asociate prezentarii scrisorii de interes

B.5.1. Scrisoarea de interes se intocmeste in conformitate cu modelul prevazut in sectiunea IV (Formularul 1A sau, in cazul aplicarii procedurii de negociere competitiva fara anunt de participare, Formularul 1B).

B.5.2. Candidatul va suporta toate costurile asociate prezentarii scrisorii de interes si a documentelor de calificare (documente care dovedesc eligibilitatea, inregistrarea, capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara), iar autoritatea contractanta nu va fi responsabila sau raspunzatoare pentru costurile respective decat in cazul prevazut la art. 96 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice.

B.6. Data limita de primire a scrisorii de interes

B.6.1. Candidatul trebuie sa ia toate masurile astfel incat scrisoarea de interes, insotita de documentele de calificare si selectie, sa fie primita de autoritatea contractanta, la adresa si pana la data limita de primire a scrisorii de interes, stabilite in anuntul/invitatia de participare.

B.6.2. Scrisoarea de interes, insotita de documentele de calificare, poate fi depusa direct sau transmisa prin posta. Indiferent de modalitatea de depunere/transmitere, candidatul isi asuma riscurile transmiterii, inclusiv forta majora.

B.7. Limba de redactare

B.7.1. Scrisoarea de interes, precum si documentele anexate la aceasta trebuie sa fie redactate in limba specificata in Fisa de date a achizitiei. Documentele emise de institutii/organisme oficiale din tara in care condidatii straini sunt rezidenti vor fi prezentate in limba in care acestea au fost emise, cu conditia ca acestea sa fie insotite de o traducere autorizata in limba specificata in Fisa de date a achizitiei.

B.8. Modul de prezentare

B.8.1. Candidatul trebuie sa prezinte scrisoarea de interes si un exemplar al documentelor de calificare in original si intr-un numar de copii de pe acestea, conform prevederilor cuprinse in Fisa de date a achizitiei. In eventualitatea unei discrepante intre original si copii va prevala originalul.

B.8.2. Originalul si copia/copiile trebuie sa fie tiparite sau scrise cu cerneala neradiabila si vor fi semnate pe fiecare pagina, de reprezentantul/reprezentantii autorizat/autorizati corespunzator sa angajeze candidatul in procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica. In cazul documentelor emise de institutii/organisme oficiale abilitate in acest sens documentele respective trebuie sa fie semnate si parafate conform prevederilor legale.

B.8.3. Orice stersatura, adaugare, interliniere sau scris peste cel dinainte sunt valide doar daca sunt vizate de persoana/persoanele autorizata/autorizate sa semneze documentele.

B.8.4. Autorizarea reprezentantului/reprezentantilor trebuie sa fie confirmata printr-o imputernicire scrisa care va insoti scrisoarea de interes.

Observatie:

-----------

In cazul in care, din motive obiective, candidatul nu are posibilitatea de a prezenta in original anumite documente emise de institutii/organisme oficiale, comisia de evaluare are obligatia de a stabili o data limita pentru demonstrarea conformitatii copiilor prezentate cu originalul.

B.9. Sigilarea si marcarea

B.9.1. Candidatul trebuie sa sigileze originalul si fiecare set de copii in plicuri separate, marcand corespunzator plicurile cu "ORIGINAL" si, respectiv, "COPIE". Plicurile se vor introduce intr-un plic exterior, netransparent si inchis corespunzator.

B.9.2. Plicurile interioare trebuie sa fie marcate cu denumirea (numele) si adresa candidatului, pentru a permite returnarea documentelor de calificare, fara a fi deschise, in cazul in care scrisoarea de interes este declarata intarziata.

B.9.3. Plicul exterior trebuie sa fie marcat cu adresa autoritatii contractante si cu inscriptia "A NU SE DESCHIDE INAINTE DE DATA..., ORA...".

B.9.4. Daca plicul exterior nu este marcat conform prevederilor de la B.9.3, autoritatea contractanta nu isi asuma nici o responsabilitate pentru ratacirea documentelor de calificare.

B.10. Scrisori de interes intarziate

B.10.1. Scrisoarea de interes care este depusa/transmisa la o alta adresa a autoritatii contractante decat cea stabilita in anuntul/invitatia de participare sau care este primita de autoritatea contractanta dupa expirarea datei limita de primire a scrisorii de interes se returneaza nedeschisa.

B.11. Selectarea candidatilor

B.11.1. Documentele de calificare vor fi examinate de comisia de evaluare constituita de autoritatea contractanta.

B.11.2. Orice candidat care indeplineste in totalitate cerintele minime corespunzatoare criteriilor de calificare este considerat candidat calificat. Candidat calificat nu inseamna si candidat selectat.

B.11.3. Comisia de evaluare va stabili candidatii selectati numai pe baza cotarii performantelor tehnice si economico-financiare ale candidatilor calificati. Modalitatea concreta de cotare (punctare) a performantelor respective este prevazuta in Fisa de date a achizitiei.

B.11.4. Numarul de candidati selectati se va incadra in intervalul sau va fi egal cu numarul precizat in Fisa de date a achizitiei.

B.12. Comunicarea rezultatului selectarii candidatilor

B.12.1. Autoritatea contractanta va comunica rezultatul selectarii tuturor participantilor la etapa de selectare in cel mult doua zile de la data la care comisia de evaluare a stabilit candidatii selectati.

B.12.2. In cazul candidatilor selectati comunicarea reprezinta chiar invitatia de participare, care va fi insotita de informatii precise privind modul de obtinere a documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei.

B.12.3. In cazul celorlalti candidati comunicarea va preciza daca respectivul candidat a fost exclus, necalificat sau, desi calificat, nu a fost selectat, precum si motivele care au condus la aceasta decizie.



C. Elaborarea ofertei



C.1. Costul asociat elaborarii si prezentarii ofertei

C.1.1. Ofertantul va suporta toate costurile asociate elaborarii si prezentarii ofertei sale, precum si a documentelor care o insotesc, iar autoritatea contractanta nu va fi responsabila sau raspunzatoare pentru costurile respective decat in cazul prevazut la art. 96 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice.

C.2. Limba de redactare a ofertei

C.2.1. Oferta si documentele care o insotesc trebuie sa fie redactate in limba specificata in Fisa de date a achizitiei.

Documentatia tehnica (pliante, prospecte, manual de utilizare etc.) si documentele emise de institutii/organisme oficiale din tara in care ofertantii straini sunt rezidenti pot fi prezentate in alta limba, cu conditia ca acestea sa fie insotite de o traducere autorizata in limba specificata in Fisa de date a achizitiei.

C.3. Perioada de valabilitate a ofertei

C.3.1. Ofertantul are obligatia de a mentine oferta valabila pe toata perioada de valabilitate prevazuta in Fisa de date a achizitiei.

Orice oferta valabila pentru o perioada mai mica decat cea prevazuta in Fisa de date a achizitiei va fi respinsa de comisia de evaluare ca fiind necorespunzatoare.

C.3.2. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita ofertantilor, in circumstante exceptionale, inainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, prelungirea acestei perioade.

In cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei perioada de valabilitate a garantiei pentru participare va fi prelungita in mod corespunzator. In orice situatie autoritatea contractanta nu are dreptul de a solicita prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei cu mai mult de 30 de zile.

C.3.3. Ofertantul are obligatia de a comunica autoritatii contractante daca este sau nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.

C.3.4. Ofertantul care nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei se considera ca si-a retras oferta, fara ca acest fapt sa atraga pierderea garantiei pentru participare.

C.4. Documentele ofertei

C.4.1. Oferta elaborata de ofertant trebuie sa cuprinda:

Propunerea tehnica

------------------

Ofertantul va elabora propunerea tehnica astfel incat aceasta sa respecte in totalitate cerintele prevazute in Caietul de sarcini.

Propunerea financiara

---------------------

Ofertantul va elabora propunerea financiara astfel incat aceasta sa furnizeze toate informatiile cu privire la pret, tarif, daca este cazul, la conditii de cost ale creditului, precum si la alte conditii financiare si comerciale legate de obiectul contractului de achizitie publica.

C.5. Documentele care insotesc oferta

C.5.1. Scrisoarea de inaintare

-----------------------

Ofertantul trebuie sa prezinte scrisoarea de inaintare in conformitate cu modelul prevazut in sectiunea IV (Formularul 2A sau, in cazul aplicarii procedurii de licitatie restransa sau de negociere competitiva, Formularul 2B).

C.5.2. Imputernicirea

--------------

Oferta trebuie sa fie insotita de imputernicirea scrisa prin care semnatarul ofertei este autorizat sa angajeze ofertantul in procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

C.5.3. Garantia pentru participare

---------------------------

Ofertantul trebuie sa prezinte garantia pentru participare in conformitate cu prevederile referitoare la cuantumul si forma de prezentare a acesteia, astfel cum sunt precizate in Fisa de date a achizitiei.

C.5.4. Documentele de calificare

-------------------------

Ofertantul trebuie sa prezinte documentele care dovedesc eligibilitatea, inregistrarea, respectiv capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara, dupa cum se precizeaza la B.1.3, B.2.2 si B.3.2.

Observatie:

-----------

In cazul aplicarii procedurii de licitatie restransa sau de negociere competitiva documentele de calificare au fost prezentate o data cu scrisoarea de interes si, in consecinta, nu este necesara prezentarea lor in etapa de evaluare a ofertelor.

C.6. Propunerea tehnica

C.6.1. Ofertantul are obligatia de a face dovada conformitatii serviciilor cu cerintele prevazute in Caietul de sarcini.

In acest scop propunerea tehnica va contine, in functie de cerintele prevazute in Fisa de date a achizitiei, un comentariu, articol cu articol, al specificatiilor tehnice continute in Caietul de sarcini, prin care sa se demonstreze corespondenta propunerii tehnice cu specificatiile respective.

C.6.2. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita ofertantilor, precizand aceasta in Fisa de date a achizitiei:

a) o descriere detaliata a metodologiei si a planului de lucru conceput pentru prestarea serviciilor;

b) activitatile si sarcinile concrete care vor fi incredintate personalului implicat in indeplinirea contractului, precum si graficul de timp prevazut pentru indeplinirea activitatilor si sarcinilor respective;

c) alte informatii considerate semnificative pentru evaluarea corespunzatoare a propunerii tehnice.

C.6.3. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita ofertantilor, precizand acest lucru in Fisa de date a achizitiei, completarea unor formulare specifice care permit, in functie de particularitatile achizitiei sau ale tipului de contract, sintetizarea informatiilor referitoare la elementele propunerii tehnice.

C.7. Propunerea financiara

C.7.1. Ofertantul trebuie sa prezinte formularul de oferta indicat in sectiunea IV (Formularul 3), care reprezinta elementul principal al propunerii financiare. Celelalte formulare aferente propunerii financiare se vor completa corespunzator incadrarii serviciilor in una dintre urmatoarele grupe:

Grupa IIIA: Servicii pentru care cel putin 40% din valoarea contractului urmeaza sa se indeplineasca:

a) cu mana de lucru formata din cetateni romani; sau

b) de asociati si/sau de subcontractanti, care sunt persoane fizice sau juridice romane.

Grupa IIIB: Servicii care nu indeplinesc conditiile de incadrare in grupa IIIA.

C.7.2. Ofertantul va evidentia, daca in Fisa de date a achizitiei nu se prevede altfel, pretul total/tariful ofertat pentru prestarea serviciilor, defalcat pe activitati (game) si/sau pe faze, dupa cum urmeaza:

a) remuneratia personalului necesar pentru indeplinirea contractului de servicii;

b) pretul total/tariful pentru prestarea serviciilor, respectiv remuneratia personalului necesar pentru indeplinirea contractului de servicii la care se adauga costurile pentru transportul intern si/sau international, pentru diurna si cazare (daca este cazul), pentru instrumente, echipamente si diverse consumabile, pentru asigurari, precum si alte costuri locale si servicii neprevazute;

c) taxa pe valoarea adaugata.

C.7.3. In cazul in care contractul de achizitie publica urmeaza sa fie finantat printr-un credit a carui obtinere este in sarcina ofertantului, acesta trebuie sa prezinte si oferta de credit a bancii finantatoare.

C.7.4. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita ofertantilor, precizand aceasta in Fisa de date a achizitiei, completarea unor formulare-tip care permit, in functie de particularitatile achizitiei, de durata si de tipul contractului, furnizarea de informatii suplimentare referitoare la preturi, tarife, conditii financiare si comerciale specifice, grafice de esalonare a platilor etc.

C.7.5. In scopul monitorizarii procedurilor pentru atribuirea contractelor de achizitie publica ofertantul are obligatia de a exprima pretul/tariful ofertat atat in lei, cat si in euro. Echivalentul in euro al valorii exprimate in lei se va determina corespunzator cursului mediu al pietei valutare, calculat de Banca Nationala a Romaniei pentru ziua precizata in Fisa de date a achizitiei (aceasta zi indica, implicit, reperul in timp la care se considera valabil costul resurselor necesare pentru indeplinirea contractului).

C.8. Garantia pentru participare

C.8.1. Ofertantul trebuie sa constituie garantia pentru participare in cuantumul si pentru o perioada de valabilitate, astfel cum sunt prevazute acestea in Fisa de date a achizitiei.

C.8.2. Garantia pentru participare este necesara pentru a proteja autoritatea contractanta fata de riscul unui eventual comportament necorespunzator al ofertantului, in sensul prevederilor de la C.8.5, pe intreaga perioada derulata pana la semnarea contractului de achizitie publica.

C.8.3. Garantia pentru participare se exprima in lei sau intr-o valuta liber convertibila si poate fi constituita in urmatoarele forme:

a) scrisoare de garantie bancara in favoarea autoritatii contractante; in acest caz se va utiliza modelul indicat in sectiunea IV (Formularul 4);

b) ordin de plata in contul autoritatii contractante;

c) lichiditati si/sau titluri de valoare, depuse la casieria autoritatii contractante.

C.8.4. Ofertele care nu sunt insotite de dovada constituirii garantiei pentru participare vor fi respinse si returnate la deschidere.

C.8.5. Autoritatea contractanta are dreptul de a vira garantia pentru participare in bugetul propriu, ofertantul pierzand suma constituita, atunci cand acesta din urma se afla in oricare dintre urmatoarele situatii:

a) isi retrage oferta in perioada de valabilitate a acesteia;

b) oferta sa fiind stabilita castigatoare, nu constituie garantia de buna executie in perioada de valabilitate a ofertei in care urmeaza sa se semneze contractul;

c) oferta sa fiind stabilita castigatoare, refuza sa semneze contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertei.

C.8.6. Garantia pentru participare, constituita de ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, se returneaza de catre autoritatea contractanta in cel mult 3 zile lucratoare de la data semnarii contractului de achizitie publica.

C.8.7. Garantia pentru participare, constituita de ofertantii ale caror oferte nu au fost stabilite ca fiind castigatoare, se returneaza de catre autoritatea contractanta imediat dupa semnarea contractului, dar nu mai tarziu de 3 zile lucratoare de la data expirarii perioadei de valabilitate a ofertei.

C.9. Dreptul de a solicita clarificari

C.9.1. Orice prestator care a obtinut un exemplar din documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei are dreptul de a solicita in scris clarificari despre elementele cuprinse in aceasta.

C.9.2. Autoritatea contractanta are obligatia de a transmite raspuns la orice solicitare de clarificari, dar numai acelor solicitari primite cu cel putin:

a) 8 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor, in cazul aplicarii procedurilor prin licitatie deschisa, licitatie restransa sau negociere competitiva;

b) 6 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor, in cazul accelerarii procedurii de licitatie restransa.

C.9.3. Autoritatea contractanta are obligatia de a transmite raspunsul la solicitarile de clarificari cu cel putin:

a) 6 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor, in cazul prevazut la C.9.2 lit. a);

b) 4 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor, in cazul prevazut la C.9.2 lit. b).

Continutul raspunsului privind clarificarile va fi transmis tuturor prestatorilor care au obtinut un exemplar din documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei, fara a fi dezvaluita identitatea celui care a solicitat clarificarile respective.



D. Prezentarea ofertelor



D.1. Data limita si modalitati pentru depunerea ofertei

D.1.1. Ofertantul trebuie sa ia toate masurile astfel incat oferta sa fie primita si inregistrata de catre autoritatea contractanta pana la data limita pentru depunere, stabilita in anuntul sau in invitatia de participare.

D.1.2. Ofertele pot fi transmise prin posta sau depuse direct de catre ofertant la adresa indicata in anuntul sau in invitatia de participare. Indiferent de modalitatea de depunere/transmitere ofertantul isi asuma riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forta majora.

D.1.3. Autoritatea contractanta are dreptul de a decala data limita pentru depunerea ofertei, caz in care aceasta va comunica noua data limita, in scris, cu cel putin 6 zile inainte de data limita stabilita initial, tuturor prestatorilor care au obtinut un exemplar al documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei.

D.2. Modul de prezentare

D.2.1. Ofertantul trebuie sa prezinte un exemplar al ofertei si al documentelor care o insotesc, in original, si un numar de copii de pe acestea conform prevederilor cuprinse in Fisa de date a achizitiei. In eventualitatea unei discrepante intre original si copii va prevala originalul.

D.2.2. Originalul si copia/copiile trebuie sa fie tiparite sau scrise cu cerneala neradiabila si vor fi semnate pe fiecare pagina de reprezentantul/reprezentantii autorizat/autorizati corespunzator sa angajeze ofertantul in contract. In cazul documentelor emise de institutii/organisme oficiale abilitate in acest sens documentele respective trebuie sa fie semnate si parafate conform prevederilor legale.

In cazul atribuirii unui contract de proiectare a lucrarilor de constructii propunerea tehnica nu se semneaza de ofertant, nu va contine semne distinctive care sa conduca la deconspirarea ofertantului si va include, in interior, un plic suplimentar, inchis, in care se introduc elementele de identificare ale ofertantului (denumire si adresa).

D.2.3. Orice stersatura, adaugare, interliniere sau scris peste cel dinainte sunt valide doar daca sunt vizate de catre persoana/persoanele autorizata/autorizate sa semneze oferta.

Observatie:

-----------

In cazul in care, din motive obiective, ofertantul nu are posibilitatea de a prezenta in original anumite documente emise de institutii/organisme oficiale, comisia de evaluare are obligatia de a stabili o data limita pentru demonstrarea conformitatii cu originalul a copiilor prezentate.

D.3. Sigilarea si marcarea ofertei

D.3.1. Ofertantul trebuie sa sigileze originalul si fiecare set de copii in plicuri separate, marcand corespunzator plicurile cu "ORIGINAL" si, respectiv, "COPIE". Plicurile se vor introduce intr-un plic exterior, inchis corespunzator si netransparent.

In cazul atribuirii unui contract de proiectare a lucrarilor de constructii plicurile in care fiecare ofertant va introduce propunerea tehnica sunt identice si sunt distribuite de catre autoritatea contractanta o data cu documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei.

D.3.2. Plicurile interioare trebuie sa fie marcate cu denumirea si adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fara a fi deschisa, in cazul in care oferta respectiva este declarata intarziata. Propunerea tehnica, propunerea financiara si, daca este cazul, documentele de calificare si ofertele alternative se vor introduce, dupa cum este prevazut in Fisa de date a achizitiei, in plicuri distincte, marcate corespunzator.

In cazul atribuirii unui contract de proiectare a lucrarilor de constructii plicul care contine propunerea tehnica nu va fi marcat cu denumirea si adresa ofertantului si nu va avea nici un alt semn distinctiv in exterior.

D.3.3. Plicul exterior trebuie sa fie marcat cu adresa autoritatii contractante si cu inscriptia "A NU SE DESCHIDE INAINTE DE DATA..., ORA...".

D.3.4. Daca plicul exterior nu este marcat conform prevederilor de la D.3.3, autoritatea contractanta nu isi asuma nici o responsabilitate pentru ratacirea ofertei.

D.4. Modificarea si retragerea ofertei

D.4.1. Orice ofertant are dreptul de a-si modifica sau de a-si retrage oferta numai inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertei si numai printr-o solicitare scrisa in acest sens.

D.4.2. In cazul in care ofertantul doreste sa opereze modificari in oferta deja depusa, acesta are obligatia de a asigura primirea si inregistrarea modificarilor respective de catre autoritatea contractanta pana la data limita pentru depunerea ofertelor.

Pentru a fi considerate parte a ofertei modificarile trebuie prezentate in conformitate cu prevederile de la D.1-D.3, cu amendamentul ca pe plicul exterior se va marca in mod obligatoriu si inscriptia "MODIFICARI".

D.4.3. Ofertantul nu are dreptul de a-si retrage sau de a-si modifica oferta dupa expirarea datei limita stabilite pentru depunerea ofertelor, sub sanctiunea excluderii acestuia de la procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica si a pierderii garantiei pentru participare.

D.5. Oferte intarziate

D.5.1. Oferta care este depusa/transmisa la o alta adresa a autoritatii contractante decat cea stabilita in anuntul sau in invitatia de participare ori care este primita de catre autoritatea contractanta dupa expirarea datei limita pentru depunere se returneaza nedeschisa.

D.6. Oferte alternative

D.6.1. Ofertantul are dreptul de a depune, in plus fata de oferta de baza, si alte oferte, denumite oferte alternative, dar numai in cazul in care in anuntul de participare nu exista o astfel de interdictie si numai daca criteriul pentru atribuirea contractului de achizitie publica este "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic".

Ofertele alternative se pot abate intr-o anumita masura de la cerintele prevazute in Caietul de sarcini pentru oferta de baza.

D.6.2. Ofertantul care intentioneaza sa depuna oferta alternativa are obligatia de a depune si oferta de baza. Oferta alternativa trebuie sa respecte, din punct de vedere al solutiilor si exigentelor de calitate, cerintele minimale prevazute in Caietul de sarcini.

D.6.3. Ofertele alternative care nu respecta prevederile de la D.6.2 nu vor fi luate in considerare.

D.7. Oferta comuna

D.7.1. Mai multe persoane juridice sau fizice au dreptul de a se asocia si de a depune oferta comuna, fara a fi obligate sa isi prezinte asocierea intr-o forma legalizata. Fiecare dintre acestea isi asuma obligatia pentru oferta comuna si raspunde pentru orice consecinte ale viitorului contract de achizitie publica.

D.7.2. Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita ca asocierea sa fie legalizata inainte de semnarea contractului, in cazul in care oferta comuna este declarata castigatoare.

D.7.3. Asociatii desemneaza din randul lor pe cel care, in cazul atribuirii contractului de achizitie publica, ii reprezinta in raporturile cu autoritatea contractanta, in calitate de lider de asociatie.

D.8. Interdictia de a depune mai multe oferte

D.8.1. Ofertantul nu are dreptul de a depune decat o singura oferta de baza. Ofertantii asociati nu au dreptul de a depune alte oferte, in mod individual, pe langa oferta comuna.

D.8.2. Persoanele juridice sau fizice nominalizate ca subcontractanti in cadrul uneia sau mai multor oferte nu au dreptul de a depune oferta in nume propriu sau in asociere.

D.8.3. Orice oferta pentru care se constata nerespectarea prevederilor de la D.8.1 sau D.8.2 va fi respinsa.

E. Deschiderea si evaluarea ofertelor

E.1. Deschiderea ofertelor

E.1.1. Deschiderea ofertelor se va face de catre comisia de evaluare la data si in locul indicate in anuntul sau in invitatia de participare. Orice ofertant are dreptul de a fi prezent, prin reprezentantii sai, la deschidere.

E.1.2. Nici o oferta nu poate fi respinsa la deschidere, cu exceptia ofertelor care se returneaza nedeschise, conform prevederilor de la D.5, precum si a celor care nu fac dovada constituirii garantiei pentru participare.

E.1.3. Comisia de evaluare va intocmi un proces-verbal de deschidere care urmeaza sa fie semnat atat de catre membrii comisiei, cat si de catre reprezentantii ofertantilor care sunt prezenti la deschiderea ofertelor. Fiecare membru al comisiei de evaluare si fiecare ofertant care a semnat procesul-verbal de deschidere au dreptul de a primi o copie de pe acesta.

E.2. Confidentialitate

E.2.1. Autoritatea contractanta are obligatia de a pastra confidentialitatea asupra continutului ofertei, precum si asupra oricarei informatii privind ofertantul, a carei dezvaluire ar putea aduce atingere dreptului acestuia de a-si proteja proprietatea intelectuala sau secretele comerciale.

In cazul atribuirii unui contract de proiectare a lucrarilor de constructii autoritatea contractanta are obligatia de a pastra confidentialitatea asupra continutului ofertei inclusiv dupa atribuirea contractului, pe toata perioada de pastrare a dosarului achizitiei publice.

E.2.2. Comisia de evaluare nu are dreptul de a dezvalui ofertantilor sau altor persoane neimplicate oficial in procedura de atribuire a contractului de achizitie publica informatii legate de propria activitate pana cand nu a fost comunicat rezultatul aplicarii procedurii respective.

E.3. Frauda si coruptie

E.3.1. Ofertantul nu are dreptul de a influenta sau de a incerca sa influenteze comisia de evaluare in procesul de examinare si evaluare a ofertelor sau in decizia de stabilire a ofertei castigatoare, sub sanctiunea excluderii acestuia de la procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

E.3.2. Nici un ofertant nu are dreptul de a contacta comisia de evaluare asupra nici unei probleme legate de oferta sa, din momentul deschiderii ofertelor pana in momentul atribuirii contractului de achizitie publica.

Ofertantul are dreptul de a aduce clarificari la oferta si/sau la documentele care insotesc oferta numai ca urmare a unei solicitari scrise din partea comisiei de evaluare.

E.3.3. Comisia de evaluare are obligatia de a exclude orice ofertant in cazul in care se dovedeste ca acesta a fost sau este angajat in practici corupte ori frauduloase in legatura cu procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

E.4. Examinarea documentelor care insotesc oferta

E.4.1. Fiecare ofertant trebuie sa indeplineasca conditiile referitoare la eligibilitate si inregistrare, precum si cerintele solicitate privind capacitatea tehnica si capacitatea economico-financiara.

Orice ofertant care indeplineste in totalitate cerintele minime corespunzatoare criteriilor de calificare este considerat ofertant calificat.

E.5. Examinarea ofertelor

E.5.1. Ofertele vor fi examinate de catre comisia de evaluare.

E.5.2. Comisia de evaluare are obligatia de a stabili care sunt clarificarile necesare pentru evaluarea fiecarei oferte, precum si perioada acordata pentru transmiterea clarificarilor.

E.5.3. In cazul unei oferte care are un pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu serviciul care urmeaza sa fie prestat, comisia de evaluare are obligatia de a solicita, in scris si inainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii si precizari pe care le considera relevante cu privire la oferta, precum si de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv.

E.5.4. Comisia de evaluare are dreptul de a respinge o oferta in oricare dintre urmatoarele cazuri:

a) oferta nu respecta cerintele prevazute in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei;

b) ofertantul nu transmite in perioada precizata de catre comisia de evaluare clarificarile solicitate;

c) ofertantul modifica, prin clarificarile pe care le prezinta, continutul propunerii tehnice si/sau al propunerii financiare, cu exceptia situatiei in care modificarea este determinata de corectarea erorilor aritmetice;

d) oferta contine propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt in mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractanta;

e) explicatiile solicitate conform E.5.3 nu sunt concludente si/sau nu sunt sustinute de documentele justificative cerute de comisia de evaluare.

E.6. Corectarea erorilor

E.6.1. Singura modificare a continutului propunerii financiare care este permisa in oferta, fara a atrage implicatiile de la E.5.4 lit. c), este corectarea eventualelor erori aritmetice.

E.6.2. Erorile aritmetice se corecteaza dupa cum urmeaza:

a) daca exista o discrepanta intre pretul unitar si pretul total (care este obtinut prin multiplicarea pretului unitar cu cantitatea totala), se va lua in considerare pretul unitar, iar pretul total va fi corectat in mod corespunzator;

b) daca exista o discrepanta intre litere si cifre, se va lua in considerare valoarea exprimata in litere, iar valoarea exprimata in cifre va fi corectata in mod corespunzator.

E.6.3. Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice numai cu acceptul ofertantului. Daca ofertantul nu accepta corectarea acestor erori, oferta sa va fi considerata necorespunzatoare si, in consecinta, va fi respinsa de catre comisia de evaluare.

E.7. Criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de servicii

E.7.1. Criteriul pe baza caruia se atribuie contractul de achizitie publica este prevazut in Fisa de date a achizitiei si nu poate fi schimbat pe toata durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului respectiv.

E.7.2. Criteriul mentionat la E.7.1 poate fi numai:

a) fie oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic;

b) fie, in mod exclusiv, pretul cel mai scazut.

E.8. Evaluarea ofertelor

E.8.1. Evaluarea ofertelor si, in urma acestei evaluari, stabilirea ofertei castigatoare se realizeaza de catre comisia de evaluare, avand in vedere incadrarea in perioada de valabilitate a ofertelor, precum si criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

E.8.2. In cazul in care atribuirea contractului de achizitie publica se face pe baza criteriului mentionat la E.7.2 lit. a), evaluarea ofertelor consta in acordarea pentru fiecare oferta a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul descris in Fisa de date a achizitiei.

Clasamentul pe baza caruia se stabileste oferta castigatoare se intocmeste in ordinea descrescatoare a punctajului acordat.

E.8.3. In cazul in care atribuirea contractului de achizitie publica se face pe baza criteriului mentionat la E.7.2 lit. b), evaluarea ofertelor consta in compararea preturilor fiecarei oferte si in intocmirea, in ordinea descrescatoare a preturilor respective, a clasamentului pe baza caruia se stabileste oferta castigatoare.

E.8.4. Preturile care se compara in scopul intocmirii clasamentului sunt preturile ofertate pentru prestarea integrala a serviciilor, exclusiv T.V.A.

In cazul in care specificul contractului de servicii nu permite estimarea si cotarea pretului total al prestatiei, in Fisa de date a achizitiei se va preciza ca baza de comparare a ofertelor o reprezinta:

a) tariful prestatiei, daca obiectul contractului este prestarea unui singur tip de operatiune clar definita; sau

b) un tarif mediu, care se va calcula - exclusiv in scopul compararii - prin insumarea ponderata a tarifelor reale declarate pentru diferite prestatii, daca obiectul contractului este prestarea unei game diversificate de operatiuni. Ponderea fiecarui tarif real declarat se determina de autoritatea contractanta in functie de ponderea anticipata a fiecarei operatiuni in ansamblul prestatiilor care constituie obiect al contractului de servicii respectiv.

E.9. Stabilirea ofertei castigatoare

E.9.1. Oferta castigatoare stabilita de catre comisia de evaluare va fi:

a) oferta care intruneste punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea algoritmului de calcul descris in Fisa de date a achizitiei in cazul in care pentru atribuirea contractului de servicii se aplica criteriul "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic"; sau

b) oferta cu cel mai mic pret - in cazul in care pentru atribuirea contractului de servicii se aplica criteriul "pretul cel mai scazut".

E.9.2. Atunci cand stabileste oferta castigatoare comisia de evaluare va lua in considerare clasamentul final refacut in urma acordarii marjei de preferinta interna.

E.10. Acordarea marjei de preferinta interna

E.10.1. Acordarea marjei de preferinta interna se realizeaza in cadrul procesului de evaluare, dupa cum urmeaza:

a) daca oferta clasata pe primul loc este incadrata in grupa IIIA, clasamentul ramane neschimbat si oferta respectiva este declarata castigatoare;

b) daca oferta clasata pe primul loc nu este incadrata in grupa IIIA, comisia de evaluare reface clasamentul conform prevederilor de la E.10.2 si declara castigatoare oferta care se claseaza pe primul loc in urma refacerii clasamentului.

E.10.2. In functie de criteriul pe baza caruia se atribuie contractul de achizitie publica, refacerea clasamentului prin acordarea marjei de preferinta interna se realizeaza astfel:

I. In cazul in care criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de servicii este "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic", comisia de evaluare adauga 7,5% din punctajul obtinut de oferta cel mai bine clasata tuturor ofertelor care prevad prestarea de servicii care se incadreaza in grupa IIIA.

II. In cazul in care criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de servicii este "pretul cel mai scazut", comisia de evaluare scade, exclusiv in scopul compararii si clasificarii, din pretul tuturor ofertelor care prevad prestarea de servicii care se incadreaza in grupa IIIA o valoare echivalenta cu 7,5% din pretul prevazut de oferta cel mai bine clasata.

F. Atribuirea contractului de achizitie publica

F.1. Comunicarea privind rezultatul aplicarii procedurii

F.1.1. Autoritatea contractanta va comunica tuturor ofertantilor rezultatul aplicarii procedurii in cel mult doua zile de la data la care comisia de evaluare a stabilit oferta castigatoare.

F.1.2. In cazul ofertantilor a caror oferta nu a fost declarata castigatoare comunicarea va preciza daca oferta a fost respinsa si care sunt motivele respingerii, iar in cazul in care a fost admisa, va indica numele ofertantului castigator, precum si caracteristicile si avantajele relative ale ofertei castigatoare fata de oferta respectivului ofertant necastigator.

F.1.3. Autoritatea contractanta are dreptul de a nu furniza anumite informatii referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica care ar putea fi cuprinse in ansamblul informatiilor pe care autoritatea contractanta trebuie sa le furnizeze in acord cu prevederile de la F.1.2, si anume in situatia in care aceasta furnizare:

a) ar conduce la neaplicarea unei prevederi legale si, implicit, ar fi contrara interesului public; sau

b) ar prejudicia interesele comerciale ale ofertantilor, inclusiv cele ale ofertantului a carui oferta a fost declarata castigatoare; sau

c) ar prejudicia concurenta loiala intre ofertanti.

F.1.4. In cazul ofertantului castigator comunicarea va preciza faptul ca oferta sa a fost declarata castigatoare si ca acesta este invitat in vederea incheierii contractului.

F.1.5. In cazul in care autoritatea contractanta a acordat marja de preferinta interna, aceasta are dreptul de a solicita ofertantului a carui oferta a fost stabilita castigatoare prin acordarea marjei respective ca acesta sa reduca pretul ofertat la nivelul pretului din oferta care a fost cel mai bine clasata inainte de acordarea marjei.

Ofertantul care primeste solicitarea de reducere a pretului are obligatia de a notifica in scris autoritatii contractante, intr-o perioada de cel mult 3 zile lucratoare de la primirea solicitarii, daca este sau nu este de acord cu reducerea de pret respectiva.

F.1.6. In cazul in care ofertantul raspunde afirmativ la solicitarea respectiva notificarea transmisa de acesta autoritatii contractante trebuie sa fie insotita si de o noua propunere financiara, modificata in sensul reducerii de pret acceptate, care urmeaza sa fie anexata la oferta si care va prevala fata de propunerea financiara initiala.

F.1.7. In cazul in care ofertantul nu transmite autoritatii contractante, in cel mult 3 zile lucratoare de la primire, raspunsul la solicitarea privind reducerea de pret sau in cazul in care prin notificarea transmisa acesta precizeaza ca nu este de acord cu reducerea de pret solicitata, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in scris ofertantului a carui oferta a fost clasata pe locul urmator ca urmare a acordarii marjei de preferinta interna o reducere de pret identica cu cea prevazuta la F.1.5.

F.1.8. Prevederile de la F.1.5, F.1.6 si F.1.7 se aplica pentru fiecare eventuala reiterare a solicitarii privind reducerea de pret, adresata ofertantilor de catre autoritatea contractanta, in ordinea de clasare a ofertelor. Autoritatea contractanta nu are dreptul de a solicita reducerea de pret unui ofertant si, respectiv, de a invita ofertantul respectiv sa incheie contractul de achizitie publica, in cazul in care oferta acestuia se claseaza, dupa acordarea marjei de preferinta interna, in urma ofertei clasate pe primul loc inainte de refacerea clasamentului.

F.1.9. In cazul in care toti ofertantii carora autoritatea contractanta le-a solicitat reducerea de pret nu sunt de acord cu reducerea respectiva, autoritatea contractanta invita, in vederea incheierii contractului, ofertantul a carui oferta a fost clasata pe primul loc ca urmare a acordarii marjei de preferinta interna. In acest caz contractul se incheie la nivelul pretului prevazut in propunerea financiara initiala cu care ofertantul a intrat in competitie.

F.2. Dreptul autoritatii contractante de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica

F.2.1. Autoritatea contractanta are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica numai daca ia aceasta decizie inainte de data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii respective si numai in urmatoarele circumstante:

a) nici unul dintre ofertanti nu este eligibil sau nu a indeplinit conditiile de calificare prevazute in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei;

b) numarul de ofertanti este mai mic de 2, in cazul aplicarii procedurii prin negociere competitiva;

c) au fost prezentate numai oferte necorespunzatoare, respectiv oferte care:

(i) fie sunt depuse dupa data limita de depunere a ofertelor;

(ii) fie nu au fost elaborate si prezentate in concordanta cu cerintele prevazute in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei;

(iii) fie contin in propunerea financiara preturi care par in mod evident a nu fi rezultatul liberei concurente;

(iv) fie contin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt in mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractanta;

(v) fie, prin valoarea inclusa in propunerea financiara, fiecare dintre ele a depasit valoarea fondurilor alocate pentru indeplinirea contractului de achizitie publica respectiv;

d) circumstante exceptionale afecteaza procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica sau este imposibila incheierea contractului.

F.2.2. Decizia de anulare nu creeaza vreo obligatie a autoritatii contractante fata de ofertanti, cu exceptia returnarii garantiei pentru participare.

F.2.3. In cazul in care anuleaza aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica, autoritatea contractanta are obligatia de a comunica in scris tuturor ofertantilor atat incetarea obligatiilor pe care acestia si le-au creat prin depunerea de oferte, cat si motivul anularii.

F.3. Actualizarea pretului contractului de achizitie publica

F.3.1. Autoritatea contractanta are dreptul de a accepta actualizarea pretului contractului, caz in care in cadrul conditiilor de contractare va fi prevazuta o clauza in acest sens.

F.3.2. Autoritatea contractanta are obligatia de a preciza in Fisa de date a achizitiei daca intentioneaza sa accepte actualizarea pretului contractului de achizitie publica si, in cazul in care actualizarea este acceptata, formula de actualizare va fi precizata in Fisa de date a achizitiei.

F.3.3. Pentru contractele de achizitie publica a caror durata de indeplinire nu depaseste 90 de zile autoritatea contractanta este indreptatita sa impuna un coeficient de actualizare egal cu 1 (preturile din oferta nu se actualizeaza).

F.4. Incheierea contractului de achizitie publica

F.4.1. Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare de comisia de evaluare.

F.4.2. Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 15 zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii.

Preturile unitare prevazute in oferta care a fost stabilita castigatoare sunt ferme, contractantul neavand posibilitatea de a modifica oferta care va constitui parte integranta a contractului de achizitie publica.

F.4.3. In cazul in care oferta care a fost stabilita castigatoare este oferta depusa in comun de mai multi ofertanti, autoritatea contractanta are dreptul de a impune inainte de incheierea contractului legalizarea asocierii ofertantilor respectivi.

F.4.4. In cazul in care autoritatea contractanta nu ajunge sa incheie contractul cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, aceasta are dreptul:

a) de a invita ofertantii, in ordinea descrescatoare a clasamentului, in vederea incheierii contractului; sau

b) de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

F.4.5. Ofertantul invitat de autoritatea contractanta sa incheie contractul de achizitie publica are obligatia de a constitui garantia de buna executie in forma/formele si in cuantumul precizate in Fisa de date a achizitiei.

In cazul incheierii unui contract de proiectare a lucrarilor de constructii garantia de buna executie este reprezentata de garantia de aplicabilitate a proiectului.

F.4.6. Scrisoarea de garantie bancara prin care se constituie garantia de buna executie trebuie sa fie intocmita in conformitate cu modelul prevazut in sectiunea IV (Formularul 5).



SECTIUNEA II

FISA DE DATE A ACHIZITIEI



Sectiunea II contine informatiile specifice referitoare la aplicarea concreta a procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica, care sunt destinate potentialilor ofertanti interesati sa participe la procedura aplicata pentru atribuirea contractului de servicii. Informatiile continute in cadrul acestei sectiuni completeaza, adapteaza sau detaliaza prevederile sectiunii I.

Numerotarea informatiilor prevazute in aceasta sectiune asigura concordanta cu prevederile corespondente din cadrul sectiunii I.

A. Introducere

A.1.1. Denumirea autoritatii contractante:

Cod fiscal:

Adresa:

Numarul de telefon, telex, fax, e-mail:

Sursele de finantare a contractului de servicii care urmeaza sa fie atribuit:

-

-

...

A.2.1. Obiectul contractului de servicii:

Se precizeaza:

a) natura si cantitatea serviciilor ce urmeaza sa fie achizitionate, precum si codul CPSA;

b) indicatii referitoare la posibilitatile ofertantilor de a depune oferta doar pentru o parte din gama de servicii solicitate.

A.2.2. Procedura aplicata: (se bifeaza optiunea aplicabila)

[] licitatie deschisa

[] licitatie restransa

[] negociere competitiva

Justificare: este necesara numai in cazul aplicarii procedurii prin negociere competitiva.

A.4.1. 1. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 241 din 11 mai 2001;

2. Hotararea Guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 268 din 24 mai 2001;

3. Ordinul comun al ministrului finantelor publice si al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 1.013/873/2001 privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. ....... din ............. (se completeaza numarul Monitorului Oficial al Romaniei in care a fost publicat respectivul ordin si data aparitiei acestuia).

B. Calificarea candidatilor/ofertantilor

B.1.3. Documente care dovedesc eligibilitatea:

1. Declaratie pe propria raspundere completata in conformitate cu Formularul B1 din sectiunea IV

2. Certificate constatatoare privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata a impozitelor si taxelor catre stat, inclusiv cele locale, precum si a contributiei pentru asigurarile sociale de stat (formulare-tip eliberate de autoritatile competente din tara in care candidatul/ofertantul este rezident).

B.2.2. Documente care dovedesc inregistrarea:



« inapoi | sus
HomePublicitate publicaLegislatieIntrebari frecventeContacte